adresă

Str. Frederic Mistral 7A, Alba Iulia

Cojan, Mărginean & asociații

Suntem alături de dumneavoastră de peste 20 de ani!

Cu o experiență de peste 20 de ani de activitate în domeniu, putem fi un partener de nădejde ori de câte ori aveți nevoie de noi.

DREPT CIVIL

Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și/sau juridice ce se află pe poziții de egalitate juridică, chiar când una dintre părți este statul (ca persoană privată și nu ca autoritate publică).

DREPT PENAL

Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apără cele mai importante valori sociale împotriva faptelor periculoase.

BUSINESS SUPPORT

Oferim consultanță companiilor, asigurăm suport în constituire societăți, insolvență, contencios, administrativ și fiscal.

DREPTUL FAMILIEI

Vă suntem alături în orice situație necesară dvs: cțiuni de divorț, partaj, protecția persoanelor vulnerabile, adopții.

CONFIDENȚIALITATE & SERIOZITATE

Cu o experiență de peste 20 de ani, Societatea Civilă de Avocați Cojan, Mărginean & Asociații a câștigat recunoaștere locală şi națională în lumea dreptului şi a mediului de afaceri, prin întreaga activitate de asistență juridică şi de reprezentare desfășurată până în prezent.

0 +
de cazuri încheiate cu succes

Peste 20 de ani de experiență legală și juridică

Putem face față oricărei provocări, iar experiența noastră ne va ajuta să fim tot timpul câștigători.

0 +
Companii
0 +
Cazuri închise cu succes
0 +
Clienți mulțumiti
0 +
Ani de muncă

Acoperim o gamă largă de domenii, enumerăm cele mai uzuale

Amenzi sau accidente

Protejăm companiile

Drept Penal

Protejăm investițiile dvs

Drept Civil

Drepturile omului

Divorț, partaj

Insolvență, administrativ, fiscal

Întrebări frecvente

Mai jos am răspuns la câteva întrebări întâlnite frecvent sau uzuale.

Cu noi puteți discuta despre orice problemă de natură juridică. Pentru contracte, dreptul familiei, dreptul civil, drept penal, drept comercial și multe alte nelămuriri din sfera dreptului.

Luați legătură cu noi și veți primi toate informațiile și detaliile necesare pentru gestionare daune accidente auto, evaluări, despăgubiri accidente, recuperări, analizare caz, daune morale și materiale. Vă reprezentăm în mod onest și profesionist până la final.

Aceasta depinde de mai mulți factori, de exemplu dacă pârâții și-au recunoscut sau nu vina, de gravitatea leziunilor suferite etc. Chiar și într-un caz simplu, vom avea nevoie de un raport medical, iar cazul se va finaliza în câteva luni. Cazurile mai grave pot dura chiar și doi – trei ani. Un dosar în care leziunile au fost catastrofale poate dura chiar și mai mult, până în momentul în care există un prognostic clar și compensația este corect stabilită.

Cere o consultație gratuită

Echipa noastră

255x349-Cojan

Constantin Cojan

Membru fondator

255x349-Marginean

Mihaela Mărginean

Membru fondator

255x349-Bora

Radu Bora

avocat

255x349-Lucian

Lucian Pavel

avocat